Parteneri

Organizator
Co-organizator
Co-finanțat de
Sponsori principali
Parteneri instituționali
Sprijinim

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara

Simpozion LIGHT EDU

LIGHT EDU este un program cuprinzător de evenimente de educație, informare, cercetare, și mediere în domeniul iluminatului arhitectural și tehnic din România. A luat naștere din necesitatea fundamentării pe termen lung a practicii de design de iluminat în România, unde, în continuare, există nevoia creșterii gradului de conștientizare a importanței iluminatului interior și urban. Simpozionul LIGHT EDU este organizat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Timișoara.

Tema ediției din 2018 este “LUMINA PENTRU ORAȘE” și aduce în discuție modificarea percepției orașului prin iluminat.

“Lighting is an essential and ubiquitous part of the urban landscape.
Public lighting, from iconic bridges and buildings to streets and intersections, can contribute to the socioeconomic and cultural prosperity of a region.” Susanne Seitinger

Iluminatul artificial a evoluat ca mijloc de a cuceri întunericul, pentru a mări durata de utilizare a orașului. Iluminatul orașelor are un rol extrem de important în activarea spațiului public și facilitează apariția culturii civice. Dintr-o perspectivă culturală și economică, zonele urbane care beneficiază de un proiect de iluminat atent gândit îmbunătățesc calitatea vieții publice, permițând oamenilor să trăiască, să lucreze și să utilizeze orașul în scopuri recreaționale în afara orelor care beneficiază de lumină naturală.

“Successful lighting design is as much about choreographing darkness as it is about delivering light.” Susanne Seitinger

Pe de altă parte, iluminatul artificial este folosit pentru comunicare, arhitectura devenind un mediu de emisie. Tehnologiile contemporane utilizate în iluminat astăzi oferă posibilități noi de a utiliza lumina ca mijloc de comunicare, marcând trecerea de la iluminatul funcțional la comunicare.
Dorim să aducem în discuție redefinirea iluminatului urban pentru beneficiul ecologic, recreațional și economic al orașelor.

“Lighting, however much it is rooted in technology and infrastructure, is deeply social.”

Simpozionul se desfășoara pe parcursul a trei zile (04-06 oct) și este deschis tuturor celor care doresc să se informeze despre complexitatea luminii.

Implică-te în discuție!

Mai multe informatii pe pagina de internet a evenimentului: lightedu.eu

Eveniment organizat de: LIGHT EDU
04
Oct
Sep
06
16:00
20:00
Locație Sala Multifuncțională, Consiliul Județean Timiș
Înapoi
Înainte