Adiacent principalei expoziții BETA 2018, “Despre Locuire”, vor avea loc consultări cu arhitecți și experți financiari în fiecare miercuri, deschise tuturor celor interesați să achiziționeze sau să construiască o locuință.
Absolvent al Facultății de Construcții și Arhitectură din cadrul Universității Politehnice Timișoara în anul 2002, Constantin Șelariu și-a început activitatea de arhitect în anul 2005 ca titular al Biroului Individual de Arhitectură Constantin Șelariu și, ulterior ca unic asociat în cadrul A.C.S. Studio. Avand în portofoliu un număr de peste 150 de locuințe individuale și colective realizate, arh. Constantin Șelariu a acumulat o experiență semnificativă în ceea ce privește programele funcționale, colaborarea cu beneficiarii, investitorii și autoritățile competente. În domeniul profesional, o serie de proiecte rezidențiale au obținut distincții locale și naționale.
Oana lucrează de peste 20 de ani în sistemul bancar. În activitatea s-a a coordonat centrul imobiliar în Timișoara și a fost permanent în contact cu piața imobiliară.
În prezent este Coordonator Afaceri Imobiliare pe regiunea de vest, județele Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin.